"Aventura cu bicicleta a lui Adritch în America de Sud

După Santiago de Chile, prima mea capitală importantă,
unde am ajuns dupa 3 luni jumate de călătorie
iar după ce a călătorit în toată Patagonia chiliană îi argentiniană,
primul mare pas a călătoria mele cu bicicleta pe continentul sud-american,
sunt acum în nordul Argentinei şi salut din toată inima...

...Géraldine, părinţilor mei, familiei mele şi tuturor prietenilor mei din lume!

Şi aici sunt deja unde sunt:

Jurnalul meu de călătorie

Ushuaia - Vineri 20 noiembrie 2024: aterizat la Ushuaia, la capătul Ţării de Foc din Argentina, după zborul din Geneva prin Madrid, São Paolo şi Buenos Aires.
Şi călătoria mea începe cu sigurană sub o stea norocoasă, deoarece ea a reuşit să-mi aducă bicicleta aici cu acelaşi zbor, astfel încăt să pot proceda imediat să o asamblam la aeroport!
Şi, aşa cum se întâmplă adesea, coincidenţa vieţii merge bine, de vreme ce aici găsesc o bucată de Elveţia, cu bunicul unui prieten de studiu din Neuchâtel, care mă primeşte aici la Ushuaia cu familia.

Puerto Williams - Şi regăsindu-mă în Ushuaia, „cel mai sudic oraş din lume”, în Argentina, aş putea la fel de bine să profit de ocazia care s-a prezentat pentru a merge la Puerto Williams, „cel mai sudic sat din lume”, l-a situat pe celălalt. partea canalului Beagle, pe insula Navarino, în Chile.
Pentru aceasta m-am îmbarcat pe velierul francez Basic Instinct pentru o navigaţie de aproximativ 4 ore şi acolo am avut norocul să fiu întâmpinat şi să pot sta pe un alt velier, ancorat la legendarul cargo-ponton şi club nautic Micalvi pentru a descoperi acest fermecător. sat pierdut la capătul continentului.

Întoarcere la Ushuaia şi plecare mare spre Tolhuin - Întorcăndu-mă de la Puerto Williams la Ushuaia, mi-am luat despărţire de prietenii mei Graciela, Aymará şi Frida (cainele mic) înainte de a mă urca pe bicicletă pentru a începe definitiv marea mea călătorie spre nord: un moment grozav şi plin de emoţie, desigur, plecând. primii prieteni pe care i-am făcut pe acest continent.
Destul de încercată prima zi în care am împins bicicleta timp de aproape 5 ore pe o potecă magnifică de-a lungul Canalului Beagle: exact ce era nevoie pentru a mă pune în leagănul lucrurilor de la început! În seara următoare am dormit pe fundul pasului Garibaldi într-un hotel abandonat, unde am întâlnit alţi călători. Acum voi ajunge la Tolhuin, unde mă voi pregăti pentru drumul spre Porvenir, şi mă voi întâlni cu Punta Artenas de cealaltă parte a strâmtorii Magellan, din nou în Chile.

Tolhuin - Porvenir: înapoi în Chile - Am avut foarte mult noroc cu vântul, deoarece până la Pasul Bellavista acesta a fost predominant dinspre sud şi sud-vest, aşa că am profitat şi am făcut zile lungi de pedalare. Am avut norocul să petrec o noapte la Yoni, un fermier aflat la 100 km de Tolhuin, care m-a primit cu generozitate când m-a văzut sosind; nu a fost nevoie să-i cer nimic, s-a oferit singur :-) Apoi, am rămas o noapte la Pasul Bellavista cu jandarmii argentinieni, care mi-au făcut o pizza. Restul drumului a fost minunat, în ciuda vântului din faţă, şi am petrecut următoarele două nopţi în refugii de-a lungul drumului. Aceste refugii există pentru că vântul este destul de puternic, dar mai ales constant de-a lungul Strâmtorii.

Traversare spre Punta Arenas - Apoi am luat feribotul spre Punta Arenas. Pe acesta l-am întâlnit pe Phillipe, un valaisan în Elveţia de 51 de ani care tocmai începea şi el o călătorie pe bicicletă până la Santiago. M-a invitat să dorm în apartamentul pe care îl închiriase. Mi-a fost imposibil să refuz. Totuşi, am simţit nevoia să-mi iau puţin timp pentru mine, aşa că am făcut un mic popas la camping pentru a-mi spăla hainele şi pentru a-mi reîncărca bateriile înainte de a porni din nou spre El Calafate, din nou în Argentina, şi apoi Puerto Montt, în Chile.

Puerto Natales şi Torres Del Paine - Începând de la Punta Arenas am experimentat cu adevărat vântul patagonic. Am avut nevoie de două zile pentru a parcurge cei aproximativ 200 de km care despart Punta Arenas de Puerto Natales. Şi nu ştiam încă, dar nu era nimic în comparaţie cu ceea ce mă aştepta. De fapt, am avut unul dintre cele mai incredibile locuri de camping datorită sfatului lui Bart (întâlnit în Punta Arenas) pe marginea Lago Blanco. În Puerto Natales am întâlnit doi italieni (Chris şi Elisa) pe care îi întâlnisem cu feribotul spre Punta Arenas. Şi am mers împreună câteva zile cu bicicleta pentru a vizita Torres del Paine. .

De la Torres del Paine la El Chalten - La scurt timp după Torres, imediat după ce am trecut graniţa pentru a reveni în Argentina, drumul meu s-a separat de cel al lui Chris şi Elisa. La mine, mi-am continuat traseul spre El Calafate pentru că îmi doream foarte mult să merg să văd gheţarul Perito Moreno. A fost puţin strategic dar a trebuit să campez lângă intrarea în parc şi să intru foarte devreme dimineaţa pentru a evita controalele. M-am întors apoi la El Calafate, unde m-am reaprovizionat, înainte de a porni din nou drumul spre El Chalten, unde se află celebrul Munte Fitz Roy. Prima jumătate a traseului a fost fără evenimente, dar ultimii 90 de km au fost foarte grei. La marginea Lago Viedma, îndreptându-se spre vest, mi-au trebuit 15 ore cu vânt în faţa de 60-80 km/h pentru a ajunge la El Chalten.
Totuşi, pe acest drum l-am întâlnit pe Franco, care a avut aceleaşi necazuri ca mine şi cu care am petrecut în sfârşit Crăciunul la campingul Casa de Ciclista. Mi-a făcut bine să găsesc munţi şi natură diversă după câţiva kilometri de Pampa.

		Carretera Austral (de la Villa O'Higgins la Puerto Montt) - Am plecat din El Chalten cu capul plin de amintiri, dupa ce am petrecut acolo 3 zile magnifice. După o plimbare lungă în jurul Lago del Desierto şi 2 zile de aşteptare pentru un feribot la Candelario Mancilla, am ajuns la Villa O'Higgins doar de Anul Nou, după ce am sărbătorit cu localnicii în sala de petreceri &scedilöi într-o ţinută potrivită (şlapi şi şosete ), am luat drumul spre Puerto Montt. M-am trezit apoi într-o infinitate de văi, lacuri şi râuri, fiecare mai frumos decât altul. Aici vântul nu mai era un chin şi chiar am schimbat bicicleta cu un caiac pentru o după-amiază, doar pentru a vizita Catedrala de Marmură. După aproape 500 de km am găsit în sfârşit asfaltul şi nu mai mănânc praf :).
In jurul Coyhaique i-am întalnit pe Simon si Eva, un cuplu francez cu care am petrecut aproape o saptamana mergand cu bicicleta si cautand mereu cel maî bun loc pentru a pescui. L-am întâlnit şi pe Brian, un chilian local care m-a invitat cu amabilitate la casa lui din Puerto Montt. &Icorc;ntre mare şi munţi, pădure umedă, aproape tropicală sau aproape deşertică, vulcani şi câmpii, au trecut puţin peste două săptămâni într-o clipă de deget. Înţeleg acum de ce atât de mulţi biciclişti şi călători de tot felul vin din toată lumea pentru a face acest traseu. Şi îi mulţumesc din toată inima lui Bernardo, un şofer de camion care m-a ajutat să iau feribotul între Caleta Gonzalo şi Hornopiren fără să plătesc taxa de trecere.